Electronica ABC - Dumitru Codăuș
|
Dragi cititori, Vom încerca, în această carte de iniţiere să vă facem familiare unele noţiuni practice de construcţii electronice, astfel ca să puteţi să realizaţi singuri diferite montaje simple. Electronica reprezintă caracteristica principală a epocii în care trăim. Începând cu radioul, electronica a pătruns tot mai mult în viaţa noastră. Fiecare din voi cunoaşte astăzi ceasul electronic, calculatorul de buzunar, radiocasetofonul şi, mai nou, variatoarele de lumină, jucăriile electronice etc. Toate acestea reprezintă numai un mic exemplu de aplicaţii electronice în viaţa de toate zilele. Însă industria modernă nici nu se poate concepe fără electronică şi aplicaţiile ei, cum sunt, de pildă, automatica şi tehnica de calcul. De la mașinile unelte complexe la avioane, de la conducerea instalaţiilor chimice la regulatoarele de bord ale autoturismelor OLTCIT, electronica este la ea acasă. Să încercăm să facem o vizită „Acasă la electronică", după ce bineînţeles am terminat cu lecţiile. Pe cât a fost posibil am încercat să nu facem un manual plin de formule şi teorii, ci o carte care să vă ajute să realizaţi nişte jocuri moderne, care vă vor conduce — cine știe? — la meseria de mâine. De fapt ce este electronica? Prin electronică înţelegem totalitatea teoriilor și construcţiilor care au la bază fenomenele ce apar in tuburile electronice, cu vid sau gaze, sau în semiconductoare. Această definiţie este foarte generală. În realitate electronica se compune din multe domenii, incepând cu radiotehnica clasică şi terminând cu microelectronica — specialitatea circuitelor integrate moderne. Cu fiecare dintre paginile acestei cărţi veţi face un pas în minunata lume a electronicii cu fiecare montaj pe care îl veţi realiza veţi face un pas spre viitor. Satisfacţia noastră este alături de a voastră, gândindu-ne că vom auzi cândva de la unii cititori, deveniţi cercetători, descoperitori de drumuri noi în ştiinţă, că prin această carte s-au apropiat de electronică și au îndrăgit-o. AUTORUL |
CUPRINS
Download cartea "Electronica ABC" de Dumitru Codăuș - Editura Ion Creangă Mărime fisier pdf: 17,7MB Download cartea "Electronica ABC" de Dumitru Codăuș - Editura Ion Creangă - versiunea 2 Mărime fisier pdf: 5,93MB |